La sfârșitul tuturor luptelor.

Raza aia roșiatică cu care mă trezesc integrată pe sub pleoape și care aproape că îmi da putere. Nu, nu-mi vine rău de dimineață, diminețile sunt sfinte, îmi vine rău, întotdeauna, seara. Și mă ridica din hai să nu mai scriem romane, hai să scriem niște nuvele!

Mă privește din bibliotecă Lupul, cât l-am mai ascuns! Cât m-am mai ascuns cu el când îmi căutăm o identitate de traficat! Nu sunt nici acum mai întreagă decât o jumătate de coajă de ou. Și totuși , hai să creăm un palat cu fântâni arteziene, cu grădini în dezordine de trandafiri prin care să alergăm cu păpușile în brațe, să ne răcorim la umbra prunilor bătrâni.

Îmbătrânesc cu ochelarii pe nas și cad, ades, pe lângă uși închise frivol, oameni slabi. Eu adorm mereu cu ușa deschisă, nici un tâlhar nu mi-a călcat vreodată pragul!

Slăbiciunea oamenilor pentru a fi mai buni, mai buni decât alții, mai buni decât mine. Inevitabil, o dorință idioată și cu sfârșit necontenit de uri răsfrânte înapoi, boomerang, pentru ce tot efortul, ca să te faci lovit?
Distanța face oricum că nu concurăm împreună, hai să paralelizam frumos, hai să conducem fiecare, matematic, spre o moarte lină, acolo, la sfârșitul tuturor luptelor sângeroase în care mirosul de vanilie e singurul cu efect de trezie!

Tot tu ești.

Atunci demult pe-o margine de pat, privind aiurea. Sau ne-privind și ne-simțind și luna care apunea senină, ca un plâns.
Tot tu ești. Ținând la piept pisica din vecini, mințind că n-ai nevoie de afecțiune.
Tot tu ești, picior peste picior sub fustă, vrând să impresionezi, la naiba, prin aspect, că altfel n-ai știut sau te-ai pierdut și te-anulezi cu asta. Sau poate atât ești, ți-ai spus-o de atâtea ori privindu-te-n oglinda liftului, între etaje.

Și seara când ai vrut să te cobori de pe pământ, tot tu ai fost acolo-n brațe vinovate, unde ți-ai potolit, o clipă, foamea, pofta.
Tot tu ești cu laptopul scriind de pe terasă, adie vântul și trec toate și plângi în pumni sau nu, mai bine scrii în pumni că nu mai este timp, precum călugării.
Tot tu ești după fumul de țigară, cu fiecare mișcare colorată de ochi albaștri. Tot tu te dăruiești.
Tot tu cobori în fiecare noapte-n tine, ca să constați că e din ce în ce mai gol acolo-n sarcofag, tot tu.

Waiting_for_you____by_LoveFlame