Timpurile sau cine s-a schimbat?

Timpurile nu s-au schimbat, suntem doar cu mult mai lași. Infingem mai ușor și mai fără motiv cuțitul în spate, primului care ne stă în cale, drum ales la întâmplare, nici măcar destinația lui nu mai tremură de-un ideal, ci caută doar să ucidă.

Suntem mai ușor de umilit, de bătut, de scuipat, de mințit. Acceptăm fără grimasă lama lucioasă în zonă inimii, acolo nu se mai află nicio inimă, nimic din înfrigurările înalte care-ar trebui să o compună, doar un organ. Bolnav și ăla, afectat de orice, de tot ce n-ar trebui să-l afecteze. Și, desigur, insensibil la virtuți.

Advertisements

Despre trădare.

N-aș ști cum să încep, eu sunt trădătorul. Cel care iubește pe jumătate de teama de-a fi complet, de teama exploziei pe care ar produce-o și atunci nu ofer decât pe bucăți, sau nu, decât aceeași bucată, tuturor, prezervand carnea fragedă pentru o judecată de apoi. In care nu cred.

Iar dacă m-ai trăda, dacă vorbele alea nu ar fi pentru mine, dacă privirea cea mai adâncă și mai singuratică nu ar fi astfel pentru că nu îi aparțin, dacă mâinile tale s-ar regăsi în jurul altei talii, în jurul altui gât, fie și ca să sugrume, nu! doar eu pot să-ți mor! doar eu pot să-ți trăiesc!

Probabil că n-aș înțelege, probabil că te-aș urâ. Probabil că n-aș afla niciodată. Ceea ce nu mă oprește să scriu despre asta, să-mi imaginez, să simt durerea, să simt plăcerea, să te las să mă trădezi. Fiindcă nu știu cum să nu o fac. Nu știu să te păstrez, nu știu să mă trezesc lângă tine dimineață fără teamă în priviri, nu știu să-mi beau cafeaua fără să-mi tremure mâinile pe toarta cănii, să nu invoc toate fericirile sau tragediile care te-ar țintui acolo, chiar și o oră, numai una, să te pot privi, să mă poți vedea, să te constat, să mă admiri, să-mi dau seama ce-i cu tine. Să-ți dai tu seama ce-i cu tine. Să-mi iei mâna, ea o să tremure, eu o să-ntorc privirea, tu ai să-ntorci privirea, și vom trăi fericiți până la încrederi adânci.