Am ieșit pe terasă, adie un vânt așa, ca-n fiecare seară, un vânt care mă simte mai înainte să-l simt eu. Pe măsuța de lemn, pachetul de John Player Special uitat de Cristina, aici, la ultima ei vizită. Îl iau în mână, citesc “Fumar perjudica gravemente su salud y la de los que están a su alrededor”. Zâmbesc, ea fumează atât de mult încât, probabil, soțul ei cumpără de la contrabandiști. Soarele apune, deschid pachetul, sunt acele ultime secunde când dispare între ape cu viteza dezintegrării unei lumi, iau o țigară, o privesc, m-am lăsat demult, o rotesc, de fapt nu știu dacă am fumat vreodată cu adevărat, o așez tandru între buze, îmi amintește de multe, o aprind. O aprind încet, privind flacără mică a brichetei, trag din ea nimicul aducător de nimic. Și simt…nimic! Exact ce-mi doream, să nu mai simt nimic, nimic.
Viciul e întotdeauna undeva, uitat, lăsat, după toate colțurile și-ndeosebi după cele mai abrupte, e atunci când nimic altceva nu te mai satisface. Și nici ea n-o face, nu.
Când nu poți mânca oricât ți-ar fi de foame. Nu poți striga fiindcă n-ar ajunge strigătul acolo unde vrei. Când nu poți să plângi fiindcă rostul lacrimilor s-ar rostogoli odată cu prima picătură de apa otrăvită și rece înflorită în ochi. Când nu poți vorbi fiindcă vorbele nu-și mai cunosc ele însele conținutul și scopul și nici destinatarul. Nici chiar când ești tu însuți. Când nu poți lovi în nimic și totuși îți torturezi propria-ți dorință străvezie și crudă și permanentă oricât ai încercat să o sufoci. Când nu poți nimic, în definitiv, și ești captiv între zidurile propriilor tale efecte.
E atunci când se îmbină trecutul cu prezentul și cu toate variantele de viitor iar din îmbrățișarea lor se scurge străvezie seva neputințelor tale. E când și unde nici nu-ți dorești altceva decât să nu mai fii, tot ceea ce-ți e oprit, fiindcă poate ai casă, familie, rate la bancă sau pur și simplu oameni care atârnă de tine fără să știe că te trag în jos cu iubirea și cu dependența lor. Și care nu te-au întrebat niciodată dacă pot să se așeze, însă nu se mai ridică niciodată din locul cald unde i-ai primit.
Minciuni pe divan 